Frica de umbra mea – Cezar Paul-Badescu

Frica de umbra mea – Cezar Paul-Badescu

 

Cezar Paul-Badescu este autorul romanului Luminita, mon amour, adaptat cinematografic in filmul Ana, mon amour, regizat de Calin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, in 2017.

Deopotriva sursa de mari temeri si fascinatie, moartea ocupa un rol central in noul roman al lui Cezar Paul-Badescu. Personajul-narator cocheteaza cu ideea sinuciderii in adolescenta, dupa ce i-a citit pe existentialistii francezi sau pe Cioran, apoi trece prin experientele directe ale disparitiei celor dragi (la inceput bunici, apoi prieteni), la maturitate are de-a face cu un mediu care se foloseste de moarte, mass-media, sau ajunge sa se intersecteze cu oameni care au adus moarte (un soldat american care a luptat in Irak sau canibalul german Armin Meiwes). Toate aceste experiente sint piese de puzzle care ii modeleaza treptat viata si il ajuta sa se maturizeze, sa priveasca diferit moartea celorlalti si perspectiva propriei morti, sa se inteleaga si sa se impace cu sine.

„Daca Moartea lui Ivan Ilici ar fi fost rescrisa de Ilf si Petrov sau de Hašek, ea n-ar fi ajuns prea diferita de noua carte a lui Cezar Paul-Badescu. Frica de umbra mea nu este nicidecum o carte despre frica, ci despre stratageme simple de-a-ti invinge fricile, de-a le bagateliza si ridiculiza prin grotesc, macabru, carnavalesc si kitsch. Moartea atroce a bunicilor scriitorului, nebunia si moartea poetului Cristian Popescu, moartea amatorului de telenovele Nicolae Militaru, amorul cu o bolnava de cancer si fascinatia fata de un faimos canibal german, inscriptiile de pe mormintele de la Bellu si manelele cintate in onoarea mortilor sunt subiectele, nu prea vesele-n sine, ale volumului de fata, dar acea privire naiva a carei reteta o are doar autorul lui le transforma nu doar in surse de comic uneori debordant, ci si-n prilej de meditatie, gen vanitas vanitatum, pe marginea tristei conditii umane.

Ce unifica toate povestirile este chiar aceasta voce inconfundabila, tacticoasa in descrierea celor mai grotesti scene, dar cu observatii atit de surprinzatoare, incit nu pot veni decit de la un copil mare care priveste lumea genuin, acelasi care-a scris si Tineretile lui Daniel Abagiu sau Luminita, mon amour.” (Mircea Cartarescu)