Istoria Monarhiei din Romania – Doru Dumitrescu

 

Inca de la inceputul domniei, principele Carol a considerat ca trasarea jaloanelor principale ale politicii externe ale noii sale patrii este atributul lui, beneficiind in acest scop de legaturile de rudenie cu monarhii din casele domnitoare ale Europei, de experienta oamenilor politici care il inconjurau, si, nu in ultimul rand, de sprijinul pe care il putea primi din partea tarii mame. Acest atribut ii era rezervat si prin Constitutia din 1866.

 

Conform articolului 93, Suveranul putea incheia tratate, sub rezerva aprobarii din partea legislativului. Accesand acest aspect al politicii externe a Romaniei, monarhul va initia o corespondenta, activa si densa, cu reprezentantii diplomatici romani, numiti si ministrii regelui, care il vor informa, prompt si obiectiv, asupra celor mai importante probleme din tarile in care erau acreditati.

 

O alta cale uzitata de Carol, prin care vroia sa se informeze direct despre atitudinea marilor puteri fata de statutul international al Romaniei, a fost initierea unor vizite protocolare.

 

Prin calatoria, initial, in Crimeea la resedinta tarilor, apoi in Occident si, in final, in Austro-Ungaria, domnitorul dorea sa sondeze pozitia puterilor garante asupra unei politici externe, mai ample, a tarii.

 

Un prim proiect a vizat gasirea si perfectarea unor relatii cu Marile Puteri care sa ii permita, in…