Moartea fericita, Albert Camus

Moartea fericita, Albert Camus

 

Chinuit de gelozie, Patrice Mersault hotaraste sa accepte invitatia iubitei sale, Marthe, de a-l cunoaste pe primul barbat din viata ei, acum infirm si tintuit intr-un scaun cu rotile, pe care ea il mai viziteaza din cind in cind din mila. Bogat, inteligent si excentric, Roland Zagreus considera ca atingerea fericirii trebuie sa fie scopul vietii fiecarui individ si discuta indelung cu Mersault despre ce merita sa faci pentru asta… poate chiar sa ucizi? Moartea fericita, primul roman al lui Camus, la care scriitorul a lucrat intre anii 1936 si 1938, a fost publicata postum abia in 1971. Autobiografic, bogat in descrieri hipnotice si presarat cu reflectii originale, acest proiect romanesc are drept tema cautarea asidua a fericirii, pentru atingerea careia nici un pret nu este prea mare.

„Sint convins, incepu Zagreus, ca nu poti fi fericit fara bani. Atita tot. Nu-mi plac nici lucrurile simple, nici romantismul. Vreau sa-nteleg. Ei bine, am bagat de seama ca exista printre anumite persoane de elita un soi de snobism spiritual, potrivit caruia banii n-au legatura cu fericirea. E o prostie, o minciuna si, intr-o oarecare masura, o lasitate. Vezi dumneata, Mersault, pentru un om de vita nobila nu e niciodata complicat sa fie fericit. E de-ajuns sa repete destinul tuturor, nu cu intentia renuntarii, ca atitea pretinse mari personalitati, ci cu vointa fericirii. Numai ca, pentru a fi fericit, e nevoie de timp. De mult timp. Fericirea inseamna si ea rabdare. Si, in aproape toate cazurile, ne irosim viata ca sa cistigam bani, cind s-ar cuveni ca, prin intermediul banilor, sa cistigam timp. Asta e singura problema care m-a interesat vreodata. E exacta. E limpede.” (Albert Camus)