Vila secretelor, Anne Jacobs

Augsburg, toamna anului 1913. O fata imbracata saracacios se apropie de impunatoarea Vila Melzer. Este Marie Hofgartner, venita pentru a se angaja ca slujnica in bucatarie. Regulile de gospodarire ale fastuoasei vile o impresioneaza pe tanara care a crescut intr-un orfelinat. Familia fabricantului de textile Johann Melzer are o echipa completa de servitori, in randul carora Marie isi va gasi cu greu locul la inceput. Dar intr-o buna zi, Katharina, fiica de optsprezece ani a familiei Melzer, care asteapta cu nerabdare noul sezon al balurilor pentru a fi prezentata in societate, incepe sa o indrageasca pe Marie. Si nu doar ea. Cand Paul, mostenitorul industriasului, student la Munchen, o intalneste pe fata cu ochi mari si negri, pacea din Vila Melzer risca sa se destrame. Totusi, nimeni nu banuieste motivele pentru care capul familiei a adus-o pe fata in propria casa…

 

Vila secretelor este o saga de familie emotionanta, pentru fanii unor autoare precum Kate Morton, Lucinda Riley sau Maria Duenas, care a captivat deja milioane de cititori. 

 

O familie a unui mare industrias de la inceputul secolului XX: gelozie, intrigi, secrete intunecate si o mare dragoste. Vila secretelor este un roman care atrage cititorul de la prima pana la ultima pagina. – Sarah Lark

 

Prin scriitura ei fluida, Anne Jacobs stie sa-si seduca cititorii si sa-i transporte in lumea inaltei societati din urma cu un secol, cu toata stralucirea, dar si cu umbrele sale. – Weilheimer Tagblatt

Traducere din limba germana de Valentina Georgescu.

 

– Unde? Unde e? Vreau s-o vad!

Auguste aparu cu pruncul din bucatarie; nu slabise inca, dar parea sa fi suportat cu bine nasterea.

– Ia te uita, Marie! striga Kitty debordand de entuziasm. Nu-i asa ca-i o dulcica? Degetelele astea mici. Si gurita asta. Urechiusele minuscule… Cand te gandesti ca se va transforma intr-un om adevarat candva…

– Iti doresc noroc, Auguste, spuse Marie. Are deja un nume? Auguste ii zambi vesela si putin provocator.

– O cheama Elisabeth.

– Elisabeth? se mira Kitty cu vaga invidie. Ce nume frumos.

Inseamna ca sora mea este nasa ei, nu-i asa?

– Asa mi-a promis, domnisoara.

In capul scarii aparu acum Alicia, care nu mai avu rabdare sa astepte in salon. Ce revedere! Paul era foarte bucuros ca Alfons Brauer se despartise de ei inca de la gara. Aceasta reprezentatie sfasietoare, lacrimile, marturisirea reciproca a vinovatiei din partea mamei si a fiicei, toate erau destinate doar celui mai intim cerc familial.

– Cat ma bucur ca esti din nou printre noi!

In mod surprinzator, Elisabeth fuse si ea foarte afectuoasa, o imbratisa pe Kitty si chiar marturisi ca ii fusese dureros de dor de ea. Ce frumos ca familia era acum reintregita.

– Paul, unde te ascunzi? striga Alicia. Dragul meu Paul! Tie trebuie sa-ti multumesc pentru tot. Tie si lui Marie. Unde a disparut?

Marie se ocupa deja de bagaje; cara valiza sus impreuna cu Humbert, ca sa inceapa acolo sa despacheteze. Paul avea sen- timente amestecate. Nu-i placea ca ea trebuia sa care bagajele grele. Pe de alta parte, ea nu-si dorise altceva.

Urca imediat cu Kitty, Elisabeth si mama lui in sufragerie, unde li se pregatise un al doilea mic-dejun opulent, si completa pe ici, pe colo povestea inflorita a lui Kitty.

– Parisul este de vis, mama. Trebuie neaparat sa mergem candva impreuna acolo; si tu, Lisa. Muzeul Luvru singur merita o astfel de calatorie. Insa inainte de orice, atmosfera unui oras cosmopolit, moda, magazinele, numerosii oameni din toata lumea. Bineinteles ca intalnesti acolo si francezi…

– Suna repede la fabrica, Paul, il ruga mama lui. Spune-i tatei ca s-a intors Kitty acasa.”