Trei camarazi, Erich Maria Remarque

Descriere

Germania anilor ’30. Trei fosti camarazi de arme isi cistiga existenta pe zi ce trece tot mai precara vinzind masini de ocazie si lucrind in atelierul de reparatii auto pe care l-au pus pe picioare impreuna. Trupe inarmate de soldati marsaluiesc cu mindrie pe strazi. Nesiguranta, saracia si violenta domnesc pretutindeni. Pentru cei trei, prietenia este singurul refugiu in fata haosului din jur. Cel mai tinar dintre ei se indragosteste de o femeie misterioasa, Patrice Hollmann, care se alatura curind micului lor grup, iar pina la urma prietenia le este pusa la incercare in feluri greu de imaginat. Scris cu aceeasi simplitate si franchete coplesitoare ce au facut din Pe frontul de vest nimic nou un roman clasic, Trei camarazi (1937) portretizeaza maretia spiritului uman, ilustrata de personaje silite permanent sa gaseasca resurse interioare pentru a supravietui intr-o lume pe care trebuie s-o infrunte. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran la un an dupa aparitie de regizorul american Frank Borzage, cu Robert Taylor, Franchot Tone si Robert Young in rolurile principale, scenariul fiind semnat de F. Scott Fitzgerald.

„Era in timpul inflatiei. Cistigam doua bilioane de marci pe luna. De doua ori pe zi ni se facea plata, si de fiecare data aveam o jumatate de ora pauza pentru a ne putea repezi in magazine sa cumparam cite ceva inainte de a se fi schimbat din nou cursul dolarului, si astfel valoarea banilor sa se reduca la jumatate. Si apoi? Anii ce-au urmat? Am lasat creionul din mina. N-avea nici un sens sa mai continui bilantul. Nici nu-mi mai aminteam exact. Prea se invalmasisera multe. Ultima aniversare a zilei mele de nastere o sarbatorisem la cafeneaua International, unde un an intreg am fost angajat sa cint seara de seara la pian. Apoi i-am regasit pe Köster si pe Lenz.”

„O cronica a epocii si o rapsodie a iubirii cum putine sint in literatura moderna.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„Trei camarazi marcheaza, fara indoiala, un progres important in creatia lui Erich Maria Remarque.” (The New York Times)